Sistemul electoral american are multe deosebiri fata de cele din Europa si implicit si fata de cel romanesc. Din unele puncte de vedere, alegerile din SUA se desfasoara dupa un tipar arhaic, prezent in tarile europene in secolul 19; asta nu inseamna neaparat ca este mai putin democratic, ci doar ca americanii tin la unele traditii.

Pentru alegerea presedintelui, cele doua mari partide (Democrat si Republican) isi desemneaza candidatii dupa niste alegeri interne destul de complicate. Pretendentii isi incep campania pentru desemnare cu aproape 2 ani inainte de alegeri, parcurgand toate statele federatiei. In fiecare stat sunt organizate alegeri in cadrul partidului respectiv, in care membrii voteaza persoana pe care o doresc sa candideze. Fiecare stat desemneaza un numar de delegati care vor sustine diversi candidati la un congres final al partidul dinainte de alegeri. In unele state numarul delegatilor este proportional cu procentele obtinute, in altele castigatorul ia toti delegatii. In cadrul acestui congres, delegatii voteaza dupa cum au primit mandat de la organizatiile locale si candidatul final al partidului este desemnat. Foarte rar se intampla ca un delegat sa voteze diferit de mandatul incredintat si acest lucru este considerat lipsit de etica si duce la discreditarea politica.

Pe langa cei doi candidati principali, mai candideaza uneori la presedintie si independenti sau reprezentanti ai unor partide obscure. Sansele acestora sunt insa aproape zero. Alegerile la nivel national au loc in aceeasi zi in toate statele uniunii, iar dreptul de vot este universal. Pot insa vota doar cetatenii care s-au inscris inainte pe liste. La fel ca in cazul alegerilor interne din partide, si la votul pentru presedinte statele desemneaza electori, care vor alege in final liderul tarii. Se ajunge astfel la situatii paradoxale, cum a fost cea din anul 2000, in care Al Gore a fost votat de mai multi americani decat George W. Bush, dar cel din urma avea mai multi electori de partea sa si a ajuns presedinte. Acelasi lucru s-a intamplat si in 1960, in disputa John F. Kennedy vs. Richard Nixon.

Logica acestui sistem este acordarea unei mai mari greutati in luarea deciziilor pentru statele cu populatie mica, care ar fi lipsite de importanta intr-un sistem electoral cu vot popular, cum sunt cele europene. Totusi, sistemul american este puternic contestat din interior, fiind considerat invechit, complicat si nedemocratic.
Parlamentul american este Congresul; acesta are doua camere: Senatul si Camera Reprezentantilor. Rolul si modul de constituire ale celor doua difera substantial, fiind bazate pe sistemul federal american. Senatul este compus din 100 de membri, cate 2 reprezentanti ai fiecarui stat din uniune, alesi prin vot popular. Camera Reprezentantilor are 435 de membri, distrbuiti pe districte, alesi si ei prin vot direct. Alegerile parlamentare americane au loc la fiecare doi ani, dar majoritatea celor alesi (peste 90%) isi pastreaza locurile de la un scrutin la altul.

Legislativul fiecarui stat in parte precum si guvernatorii sunt alesi in diverse moduri, in functie de legislatia locala. In America exista o mare autonomie locala in cadrul statelor, la care cetatenii tin foarte mult, astfel ca interferenta guvernului federal in politica locala este minima.

Este interesant de remarcat faptul ca sistemul american de votare are un specific aparte, fiind diferit total de celelate din tarile dezvoltate. Uniunea Europeana isi construieste propria structura semi-federala, dar sistemul electoral european nu l-a luat pe cel american ca model; exista o discutie pe amebele maluri ale Atlanticului, intrebarea fiind care dintre sisteme are mai multa reprezentativitate, atat pentru decizia individuala a unei persoane cat si pentru vointa unui stat in sine.